luni, 24 decembrie 2012

Roma

 :)

Iata-ma-s si pe meleaguri italiene! Toate la timpul lor as zice: si clar ca a venit vremea pentru vechea si legendara capitala a Italiei!

Roma e mensa. Nu-ti ajunge o luna de zile sa vizitezi tot. E un oras in oras (daca mai pun si Vaticanul).
Pacat ca am stat atat de putin, dar musai vreau sa ma reintorc special pentru cumparaturi: au cele mai bune linii vestimentare si mai mult decat atat, au marimea mea! In Londra nu-mi gasesc niciodata imbracaminte (de incaltaminte nici ca mai vorbesc!) pe masura.



Nu o sa scriu despre ce monumente poti vizita la Roma. Ca le gasesti usor pe google, nu-i asa? O sa vorbesc despre ceea ce am vazut acolo, altceva decat impresionanta arhitectura romana! Asadar, Roma e plina de cladiri vechi, somptuoase, incomparabile cu nimic altceva. Roma e Roma! Strazile sunt inguste, mai toate au pavaj (in special in centru) si este farte greu pentru doamne sa mearga cu pantofi cu toc, hehe:)
Cu toate acestea, damele sunt foarte stilat imbracte, tinutele dand tonul in intreaga Europa!




Moda si mancarea stau aici cot la cot (desi in genere, mancarea nu e un prieten bun al modei). Nu degeaba se spune ca bucatele italiene sunt unele dintre cele mai bune din lume. Eu am mancat la IL Chianti, un restaurant traditional, placut si nu foarte scump, aflat in zona centrala a  Romei.





La capitolul cazare, Roma este un oras scump. Hotelul de patru stele la care am stat, Mozart , nu arata nicidecum ca un hotel de patru stele, insa probabil vechimea si locatia extra-centrala isi spune cuvantul.

Ma opresc aici si las pozele sa vorbeasca :) 










Mai ulte informatii si poze aici

sâmbătă, 15 septembrie 2012

Ganduri in urma Universitatatii de Vara de la Ramnicu Sarat


Ramnicu Sarat

Paseam pentru prima data in oras. Sa nu fi fost Universitatea de Vara, probabil nu as fi pus Ramnicu Sarat pe lista de vizite prea curad. Trenul opreste si vad o gara mica, goala.

In drumul spre Pensiunea Ovidiu – locul unde am fost cazati -  privesc strazile cenusii, cu gropi, si casele frumos varuite, unele  in culori vii (portocaliu, verde deschis, etc.). Orasul este plin de case, una langa alta. Pana si primaria arata  tot ca o casa – un pic mai mare ce-i drept. In centru rasar strazile cu blocuri gri, saracacioase, neingrijite, construite in vremurile comunismului.
 
In ramnicu Sarat exista o inchisoare construita pe vremea Regelui Carol I al Romaniei. Era o inchisoare destinata pastrarii detinutilor nu mai mult de doi ani. Celulele sunt mici abia daca incape un pat pe lungime, iar pe latime nu depaseste un metru si ceva. Nu exista incalzire pe timp de iarna, nu exista alimentare cu apa.

 

Aici au fost inchisi detinutii politici din timpul Comunismului.

 

Inchisoarea de la Ramnicu Sarat este cunoscuta si sub numele de “Inchisoarea tacerii” deoarece aici detinutii politici nu aveau voie sa vorbeasca si de asemenea le era interzis sa li se vorbeasca. In celula mica, era inchisa cate o persoana. Trezit la 5, obligat sa seada 17 ore in aceeasi pozitie, cu o alimentatie zilnica sub 500 de calorii si o portie de bataie dupa micul dejun, omul incarcerat isi ducea drumul spre dezumanizare. Corneliu Coposu, dupa 17 ani de detentie, a uitat sa vorbeasca. Mama acestuia marturiseste cum fiul ei vazand o femeie pe strada si aratand cu degetul spre ea, nu mai stia sa spuna cuvantul “femeie”.

 

Cine erau acesti detinuti politici?  De ce anume se faceau vinovati ?

In perioada comunista inchisorile erau pline de intelectuali, oameni eruditi, scoliti, personae cu inalta capabilitate intelectuala, elita Romaniei. Membrii  fostului regim sau omeni care nu simpatizau cu actuala forma politica. Nevinovati.

Si cine erau gardienii si sefii inchisorilor?

Persoane fara cultura si educatie, care abia daca depaseau trei, patru clase primare (cu foarte putine exceptii). Oameni usor de manipulat. Oamni carora li se dadeau functii mari si salarii atragatoare. Si totusi..oameni care torturau oameni.

 

Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc, mai bine de 80% dintre romani considera Comunismul un regim bun. Comunismul le oferea o locuinta, un loc de munca un rost bine definit. Conform teoriei, era sufficient sa fii destept si credincios partidului ca sa ajungi foarte” sus”. Partidul avea grija de toate.  Te trimitea la cursuri de specialitate (in special in zilele de Craciun si Paste), te recompensa pentru rezultatele bune la munca, oferea alocatii copiilor si mamelor acestora. Omul, ca individ, nu trebuia decat sa se supuna sistemului si toate mergeau bine.

Dar…

Nu aveai voie sa calatoresti in straianatate, nu aveai voie sa studiezi in strainatate si daca cumva te numarai printre putinii norocosi care totusi plecau, trebuia sa promiti ca nu vei divulga cele ce se intampla in tara. Nu aveai voie sa asculti Europa Libera. Gemina Nagat – seful directiei de investigatii din cadrul CNSAS spune ca erau urmariti de securitate pana si ascultatorii de muzica diferita de cea pe care regimul o promova. Si sa continui. Nu aveai voie sa scrii ceea ce vrei. Liviu Tofan scrie in cartea sa cum Ceausescu ordona uciderea a doi scriitori romani in Franta tocmai pentru ca l-au pus intr-o lumina nu tocmai bun a pe dictator. Nu aveai voia sa nu fii de accord cu politicile regimului. Nu aveai voie sa faci avort. Multe femei au murit provocandu-si singure avortul. Si vice-versa, daca depaseai 27 de ani, barbat sau fmeie, si nu aveai copii, plateau o taxa catre stat. Tinerii care proveneau din familii de aristocrati sau fosti suporteri ai regimului politic precedent nu puteau sa-si continue studiile universitare. Nu puteai studia doua facultati o data. Era practice imposibil. Cine ra prins, facea inchisoare. Foarte putini reuseau, de exemplu agentul serviciului de spoinaj roman -  Matei Pavel Haiducu - care  a studiat si ingineria la Universitatea Politehnica, sub o alta identitate.

Comunismul sustinea dependenta de partid. Daca erai devotat partidului, totul se  rezolva in favoarea ta. Astfel, primeai casa, loc de munca prin repartitie, vacante pe litoralul romanesc, etc. In general erau promovate cazurile de tineri din familii de muncitori sau agricultori clase sociale de mijloc, usor de manipulat. De fapt, aceasta era si clasa cea mai numeroasa. Nun e miram de ce astazi, trei din cinci romani nu stiu mare lucru despre crimele si torturile din vremea comunismului si chiar mai mult, gasesc regimul unul benefic societatii si “mai bun” decat vremurile actuale.  Personalitatea omului este diferita. Nu toata lumea are character independent si curaj sa-si ia in maini propiria viata. Pentru multi dintre noi, mai usor este sa fim obedienti si sa asteptam ce ni se ofera de-a gata. Astazi un student absolvent trimite sute de CV-uri la companii,  merge la zeci de interviuri si sustine un numar de cateva concursuri pana sa aiba norocul de a obtine o pozitie in campul muncii. In vremea comunismului, cei mai multi primeau loc de munca prin repartee. Fiecare student stia ca dupa studii va lucra undeva. Astazi nu ai nicio garantie. De asemenea, cei care au studiat in timpul regimului communist spun ca scoala era ceva serios si astazi studentii nu invata nici pe jumatate cat se invata atunci. Este4 vorba de fapt despre o invatare obligatorie, data. Astazi se pune accent mai mult pe autodidactism si selectie a informatiei. Studentul poate sa-si faca singur palmaresul academic. Dar mentalitatea ca “depindem” de stat si ca “el” ne calauzeste orice act intreprins persista. Mama mea la un moment dat mi-a spus: “vezi, cei de la Universitatea din Birmingham te-au trimis sa faci stagiu la Comisia Europeana, la noi nu te  mai trimite nimeni…”. Adevarul este ca nu ma trimisese cineva sa fac stagiu la CE, aplicasem singura, sustinusem un concurs, etc. Astazi nu trebuie sa te trimita nimeni nicaieri, ai libertatea sa-ti faci singur viata, fie ca este cu mult mai greu poate. Nu toata lumea are nevoie de libertate. Este si acesta un adevar. Sunt oameni carora le este mai bine sa li se spuna ce sa trebuie sa faca. Colegul meu de la Scoala de vara Ramnicu Sarat, Daniel, doctorand la University of Warwick, spune ca lui i-ar conveni mai mult sa ii stabilieasca cineva ce are de facut. Ca asa este temperamental sau. Si eu l-am inteles perfect cand mi-a zis.

 

Si sa revin la Comunism. Nu doar intelectualii si aristocratii au avut de suferit. Tranii si-au pierdut singura  lor avutie: pamantul si animalele. Azi il inteleg pe tata cand mi-a spus o data , in copilarie, ca nimic nu este al meu. In Comunism nu aveai nimic. In inchisori au stat si taranii care nu au vrut sa-si dea pamanturile. In inchisoarile comuniste au murit femei si barbati nevinovati. S-a dorit o stirbire a intelectualitatii. Poate si fiindca Stalin a fost respins de la Universitate. E doar o parere. Nu stim adevarul. Dar frustrarile intelectuale si invidia pentru cei mai buni inca persista. De multe ori am auzit ca “ nu am incredere in cei care au <prea multe studii>”. Adica de ce nu ai avea incredere? Te roade invidia, te doboara frustrarea ca altii pot?  Si tu, om cu “prea multe studii”, sa tii oare secret ca ai studiat mai mut decat altii? A ajuns o rusine sa spui ca ai invatat toata viata? Asa era si in timpul Comunismului, asa este si acum. Nicio diferenta. O lume predominant mediocra, frustrata, egoista si cu multe neajunsuri.

Cati dintre noi nu ne dam cu parerea de parca am si sti despre ce este vorba? Este atat de usor sa critici si sa-ti spui opiniile….de parca cineva chiar ti le-a cerut.

 

O sa inchei textul meu cu ceea ce stim ca se petrecea in inchisorile comuniste. Fiindca lumea trebuie sa stie.  Fiindca lumea nu trebuie sa lase sa se mai repete ce s-a intamplat acolo.  Trebuie sa stim. Oricat de ingrozitoare au fost acele momente.

 

La Pitesti erau adusi studentii. Cei mai buni studenti ai vremii. Unii studiau ilegal la doua facultati in acelasi timp. Multi nu aveau sentinta (din lipsa de probe) si erau inchisi “administrativ”.  La Pitesti se incerca acea dezumanizare numita “reeducare”. Occidentul nu a auzit de ceva mai crunt petrecut in vremea comunismului.

Asadar, tinerii erau inchisi intr-o celula unde se aflau deja alti studenti. Se imprieteneau, isi povesteau motivele pentru care fusesera retinuti, etc. Apoi, noii veniti erau pusi sa declare “tot” , adica ceeace inca nu declarasera. Daca intamplator uitau sa spuna ceva ce spusesera colegilor din celula, erau aspru batuti. Dup ace dadeau declaratiile, erau pusi din nou in celula cu vechii studenti aflati in detenta. La un semn dat de catre unul dintre “sefii” studentilor vechi, noii veniti erau loviti cu bate de chiar cei cu care se imprietennisera cand au fost adusi in celula.  Si dezumanizarea continua. Studentii religiosi erau pusi sa-si faca semnul crucii cu falusuri construite din sapun sau paine. Tinerii care aveau adanci credinte in familie, erau pusi sa declare ca au avut relatii sexuale cu mamele lor sau surorile lor; ori sa spuna ca tatal lor a avut relatii extraconjugale, etc. Unii scriau ca sa scape de tortura, altii refuzau si erau crancen batuti. De multe ori erau siliti sa-si beau urina si sa-si manance excrementele (separate, inainte de masa, sau amestecate in ciorba).  Majoritatea erau pusi sa inghita mancarea in bucati mari, fara sa o mestece, sau sa mestece mancare foarte fierbinte. Un student a fost pus sa stea zile in sir intr-un picior. A incercat sa se sinucida arancandu-se in ceaunul cu ciorba firbinte, dar a fost scos. Sistemul mediacal era practic inexistent, asa ca tanarul a rabdat durerea arsurilor fara prea mult tratament.  Si toate aceste torturi erau infaptuite de studentii din celula. Erau practice obligate sa-si loveasca si tortureze colegii, altfel primeau ei insisi lovituri. Mai multe detalii gasiti pe www.fenomenulpitesti.ro

 

vineri, 17 august 2012

Festivalul International de Film Istoric de la Rasnov


Si iata-ma-s pentru a doua oara in Rasnov la o a doua scoala de vara. De data aceasta in inima orasului si sus la Cetate. Nu mai vazusem centrul asezarii: cu primaria moderna, hotelul vechi de vis-à-vis, cinematograful si el innoit, Biserica Evanghelica cu orga si obiecte de port traditional sasesc la intrare, Casa de Cultura cu tavanul pictat…toate atent intretinute. Mi-a placut. Un oras mic, ingrijit, cu o istorie atat de veche (inca de pe vremea locuitorilor daci), cu oameni darzi si buni muncitori. In Rasnov locuiesc deopotriva romani, sasi, magiari, romi. De-a lungul istoriei, s-au dezvoltat mestesuguri in bresle ca: fabricarea sticlei, lemnaria, fabricarea prafului de pusca, agricultura, cresterea animalelor, etc. Comertul era si el dezvoltat si mai tarziu, turismul. Asadar, locuitorii Rasnovului aveau o viata prospera. In perioadele de rastriste, se refugiau in Cetate unde erau protejati de cotropitori. Cetatea medievala este si astazi diadema Rasnovului. Primarul si echipa pe care a format-o lupta pentru reabilitarea, restaurarea si pastrarea in bune conditii a monumentului. Ca o promovare a Catatii si a orasului, primaria Rasnov dezvolta o serie de proiecte culturale cum este de altfel si  Festivalul de Film Istoric. A patra editie vine si cu o  scoala de vara pe tema istorica. Suntem opt tineri acceptati in program, toti  pasionati de film si istorie.  Programul este divers si interesant.  Am aflat informatii despre istoria grecilor in Romania, despre istoria sasilor si a germanilor in tara noastra, despre evolutia romanului politist in lume si pe meleaguri natale.  Astazi am vazut un documentar despre istoria Rasnovului, pastrat in arhivele primariei. Mai mult decat atat, ni s-a vorbit despre perioada comunista si crimele comunismului in Romania, cat si despre asasinarea celor 11 evrei la Jocurile Olimpice din Munchen in 1972 ( unde invitat de seama a fost Ivan Patzaichin) . Am avut si alti invitati importnati care ne-au vorbit despre teme istorice. Prezint lista invitatilor si a temelor prezentate:1. Dr. Corneliu Pintilescu (cercetător acreditat la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii): Procesul ,,Biserica Neagră”
2. Robert Fürtös (muzeograf, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, Sighetu-Marmaţiei): Făgăraş - Cetatea închisoare (1950-1960)
3. Nicolae Pepene (istoric, Directia de Cultura Râsnov): 1950: Comuna Râşnov devine oraş
4. Dr. Cosmin Budeancă (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc): Aspecte privind istoria comunităţilor germane din Transilvania în anii comunismului
5. Dr. Cosmin Budeancă (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc): Saşii din Râşnov între trecut şi prezent – workshop de istorie orală.
6. Dr. Andrada Fătu-Tutoveanu: Caricatura în presa democraţiei populare (1948 - 1950)
7. Dr. Daniel Nazare (Biblioteca Judeţeană Braşov): Configuraţia istorică şi bisericească a Braşovului
8. Dr. Georgeta Filitti: Relaţiile diplomatice româno-greceşti şi comunitatea grecească din România la începutul secolului XX
9. Drd. Bogdan-Alexandru Jitea (Institutul Român pentru Istorie Recentă) si Dumitru Lăcătusu (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc), De la Burebista la Ceausescu – rolul filmului istoric în R.S.R, dezbatere pe marginea proiectiei documentarului Epopeea Natională Cinematografică.
10. Adrian Rusu, Institutul de Arheologie și Istoria Artei din Cluj, Cetatea Râşnov - avatarurile istoriei restaurărilor.
11. Daniela Dumbrava, Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române, Nicolae Milescu - limnolog: descrierea lacului Baikal (1676)
12. Bogdan Hrib, editor si scriitor, 150 de ani de roman politist in Romania
13. Iosef Kovacs, Institutul Naţional al Monumentelor Istorice, Programul de inventariere a patrimoniului sasesc .


Au mai fost si alte teme desigur.


Referitor la programul de filme din cadrul festivalului, recomand cu caldura: California Dreamin’ (Regia Cristian Nemescu, Romania, 2007), Senna (documentar despre viata campionului de Formula 1 – Senna, sub regia lui Asif Kapadia), Regele de pe Insula Diavolului ( Regia: Marius Holst, Norvegia-Franta-Polonia,2010), Crulic, drumul spre dincolo (animatie - moartea romanului Crulic in inchisoarea poloneza – este acuzat de furt si fiind nevinovat, face greva foamei in inchisoare,  el contacteaza Ambasada Romaniei in Polonia, nimic nu se rezolva,  dupa 4 luni moare, inainte ca ancheta sa fie finalizata. Regia:Anca Damian, 2011).
Programul cu toate filmele il gasiti pe www.ffir.ro  
Cu ocazia Festivalului de Film Istoric, numeroase de alte activitati artistice au fost organizate. Intre ele, amintesc concertul de muzica anatoliana, medievala, araba si evreiasca.









Mai jos vezi noua partie din Rasnov, cea mai mare partie de biatlon din Sud-Estul Europei.


joi, 9 august 2012

Brasov - hoteluri si scoli de vara

Iata-ma-s si in Brasov!
Un oras montan, cu reminiscente medievale pe alocuri, cu oameni calzi si zambitori. Brasovul este orasul ce adapostea pana acum cativa ani "Cerbul de Aur", festivalul international de muzica usoara din Romania. Imi amintesc cum stateam impreuna cu familia in fata televizorului ,an de an, ca sa urmaresc interpretii. Obisnuiam sa facem concurs de pronosticuri cu cine va lua Cerbul. Mama castiga intotdeuna.

Eu sper ca acest festival se va reorganiza. Este o buna carte de vizita catre intreaga lume.

Dar sa revin la Brasov.
Nu o sa vorbesc astazi nici de Biserica Neagra, nici de Piata Mare, nici de faimoasa Poiana Brasov. Am vizitat o data aceste locuri cu verisorii mei brasoveni si de la ei stiu ca turistii se napusetesc tot timpul sa le vada - ceea ce este foarte bine de altfel.

Am fost la Brasov ca participant la o scoala de vara - activitatea mea estivala de cativa ani incoace.
Organizatorii ne-au cazat la Hotel Classic Inn, un hotel cu iz medieval, pretios, aristocratic. M-am simtit atat de bine acolo, incat mi-am promis ca data viitoare cand mai vin in Brasov, ma voi caza tot la poalele Tampei, in zona medievala a orasului, unde se afla Hotel Classic Inn. De opt ani de cad tot merg la scoli de vara, aceasta locatie este de departe cea mai buna pe care am intalnit-o pana acum (ma refer strict la cazarile pentru scoli de vara).



Trebuie sa mantionez ca si mancarea a fost foarte buna, suficienta si indestulatoare, lucru rar intalnit la cursurile scolilor de vara in general, unde finantarile erau facute in general de catre stat, cu bani cat mai putini (rectific: cu bani cat mai putini alocati  expres cazarilor si meselor studentilor care participau).


Cursurile pe tema comunicarii politice s-au desfasurat bine, participantii au fost direct interesati de cum se organizeaza o campanie electorala, care sunt pasii unui discurs politic, ce influenta are limbajul nonverbal si cat de mult este folosit, etc. Uneori orele se incheiau si dupa  9 PM - a fost destul de obositor. Mesele de pranzi si seara, pauzele de cafea si sala de conferinte le-am avut la Hotel Kolping, o locatie buna pentru astfel de evenimente, Kolping fiind si unul dintre partenerii
evenimentului.


Preturile de cazare pentru o nopate  la aceste doua hoteluri ( Classic Inn si Kolping) oscileaza intre 70 si 130 de euro, insa am gasit un hotel unde camera single este de numai 60 de lei, circa 15 euro. Eh, cine isi putea inchipui ca in Brasov exista hoteluri la pret de 60 de lei pe noapte? Este vorba despre Hotel BCR CP Brasov.



Fotografii de la scoala aceasta de vara mai gasiti si pe :About

sâmbătă, 28 iulie 2012

Bruxelles si Bruges

Astazi o sa-ti impartasesc amintirile mele din Belgia. Nu era prima oara cand paseam in Bruxelles. Din Paris pana acolo am venit cu trenul. Aveam aproape doua ore intarziere, oamenii au pierdut legaturi cu alte trenuri, avioane, etc. Insa nimeni nu a vociferat. Asa cum se intampla in Romania. Doar dadeau telefoane peste telefoane sa spuna la cunoscuti cele intmaplate si sa-i roage ori sa-i mai astepte la gara, ori sa le faca programare la urmatorul tren sau avion, dupa caz. Pe peron in Bruxelles ne astepta un reprezentant al companiei de tren care ne-a impartit pliante cu informatii ce si cum sa facem ca sa ne primim banii inapoi. Era vorba despre un lung proces. Pai trebuia sa completezi un formular, sa trimiti biletele scanate, cazul era analizat, si abia in decurs de o luna iti primeai sau nu banii inapoi. Majoritatea calatorilor s-au lipsit. “Macar daca ne dadea acum banii….eu sunt turist, peste o luna voi fi in Beirut…”, imi sopteste un tip de vreo 25-30 de ani, cu barba blonda si un rucsac verde, imens, in spate. Eu as fi stat sa completez foia de restituire a banilor… “Pai am venit sa avem momente placute petrecute aici, nu sa stam la coada  sa completam formulare” , imi spune Ahmad.
 Am plecat de acolo. Langa gara era o coada mare la taxiuri. Ai mai vazut tu vreodata oameni sa astepte la coada pentru a lua un taxi? Eu mai vazutsem o singura data asta in Birmingham…..In sfarsit ne vine randul sa luam taxi. Eu ii explic intr-o franceza stalcita soferului ca vrem la un hotel, dar nu stim la care…si sa  nu fie prea scump. Si taximetristul a zis ca nu ne duce. O fi crezut ca nu avem bani? Ma gandeam in sinea mea…..in fine. Am coborat.  Ne-ma oprit la o ceainarie in fata garii. Ploua. Am cautat pe net hoteluri….era plin cam peste tot. Am gasit in cele din urma ceva central, nou, mic, plin de flori. Era perfect. Am mai asteptat la coada la taxi inca o data si cu incredere , i-am comunicat soferului destinatia: la Hotel Tulipe.
Spre seara ne-am plimbat prin centru. Am revazut Piata Mare, pub-urile cu muzica live, strazile inguste si lungi.
Dimineata am vizitat Atomium. Este un atom imens in care poti intra si vizita expozitii  de fotografie, prezentari de film, etc. La ultimmul etaj este un restaurant cu meniu international. Noi am savurat o inghetata la inaltimea de unde puteam vedea o buna parte a orasului. O priveliste minunata. Si mi-a placut ca nu era atat de aglomerat ca Turnul Eifell. Linste si pace.


Am lasat Bruxell-ul avand sentimental ca iarasi ma voi intoarce acolo si am ajuns in Bruges, Venetia Nordului, asa cum o numeste J.J. Scott. Este unul dintre putinele “tinuturi” medievale pastrate intr-o buna forma, pe care le mai detine Europa. Mi-a placut de la bun inceput. Locuitorii vorbesc cel putin trei, patru limbi: Flamanda, Franceza, Germana, Engleza. Sunt amabili si binevoitori. De cate ori ne-am ratacit, s-a gasit de fiecare data cineva care sa ne arate drumul corect, ba chiar mergeau cu noi.

Este atat de placut sa te plimbi  ziua, nopatea, prin oras. Fiecare colt are biserica lui si mereu aveam impresia ca pe acolo “am mai fost”.  

Pe strazi se aud tropotele cailor cu calesti, in magazine gasesti mileuri croserate si o multime de articole din dantela - apropate tot ce vezi de cumparat este “de mana”; si e plin de bere si ciocolata peste tot. La hotel am primit o cutie de trufe “din partea casei”. Nu stiam ca exista si hoteluri care dau “atentii” clientilor. Am aflat apoi ca se obisnuieste peste tot in lume…la hoteleurile cu traditie si prestigiu. In Bruges, majoritatea lor sunt vechi, cu mobila floral sculptata si iz de poveste. Preturile sunt o idee mai mari ca in Bruxelles dar mai mici ca in Paris. O noapte la un hotel de 4, 5 stele duce intre 260 si 500 de euro.
Restaurantele sunt frumos amenajate, din exterior te atrag toate. Mancarea insa nu este extraordinara (au cica meniu international), iar chelnerii se asteapta la mari bacsisuri, altfel te trateaza cu indiferenta.
In Bruges am vizitat muzeul de cocolata si cel de diamante (insa pentru mine tot Antwerp-ul ramane locul de suflet pentru cele mai minunate diamante!).
Am  vazut manastirea din Bruges, lacul cu lebede, piata centrala , am colindat toate strazile in lung si-n lat si tot trebuie sa ma mai intorc acolo (am vazut o perecehe minunata de manusi crosetate pe care musai vreau sa le am!).

Pentru Bruges, recomand vizita de la doua saptamani in sus. E liniste, calm, te deconectezi total.


Mai multe poze pe victoriabaltag