Ganduri in urma Universitatatii de Vara de la Ramnicu Sarat

Ramnicu Sarat

Paseam pentru prima data in oras. Sa nu fi fost Universitatea de Vara, probabil nu as fi pus Ramnicu Sarat pe lista de vizite prea curad. Trenul opreste si vad o gara mica, goala.

In drumul spre Pensiunea Ovidiu – locul unde am fost cazati -  privesc strazile cenusii, cu gropi, si casele frumos varuite, unele  in culori vii (portocaliu, verde deschis, etc.). Orasul este plin de case, una langa alta. Pana si primaria arata  tot ca o casa – un pic mai mare ce-i drept. In centru rasar strazile cu blocuri gri, saracacioase, neingrijite, construite in vremurile comunismului.

 

In ramnicu Sarat exista o inchisoare construita pe vremea Regelui Carol I al Romaniei. Era o inchisoare destinata pastrarii detinutilor nu mai mult de doi ani. Celulele sunt mici abia daca incape un pat pe lungime, iar pe latime nu depaseste un metru si ceva. Nu exista incalzire pe timp de iarna, nu exista alimentare cu apa.

 

Aici au fost inchisi detinutii politici din timpul Comunismului.

 

Inchisoarea de la Ramnicu Sarat este cunoscuta si sub numele de “Inchisoarea tacerii” deoarece aici detinutii politici nu aveau voie sa vorbeasca si de asemenea le era interzis sa li se vorbeasca. In celula mica, era inchisa cate o persoana. Trezit la 5, obligat sa seada 17 ore in aceeasi pozitie, cu o alimentatie zilnica sub 500 de calorii si o portie de bataie dupa micul dejun, omul incarcerat isi ducea drumul spre dezumanizare. Corneliu Coposu, dupa 17 ani de detentie, a uitat sa vorbeasca. Mama acestuia marturiseste cum fiul ei vazand o femeie pe strada si aratand cu degetul spre ea, nu mai stia sa spuna cuvantul “femeie”.

 

Cine erau acesti detinuti politici?  De ce anume se faceau vinovati ?

In perioada comunista inchisorile erau pline de intelectuali, oameni eruditi, scoliti, personae cu inalta capabilitate intelectuala, elita Romaniei. Membrii  fostului regim sau omeni care nu simpatizau cu actuala forma politica. Nevinovati.

Si cine erau gardienii si sefii inchisorilor?

Persoane fara cultura si educatie, care abia daca depaseau trei, patru clase primare (cu foarte putine exceptii). Oameni usor de manipulat. Oamni carora li se dadeau functii mari si salarii atragatoare. Si totusi..oameni care torturau oameni.

 

Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc, mai bine de 80% dintre romani considera Comunismul un regim bun. Comunismul le oferea o locuinta, un loc de munca un rost bine definit. Conform teoriei, era sufficient sa fii destept si credincios partidului ca sa ajungi foarte” sus”. Partidul avea grija de toate.  Te trimitea la cursuri de specialitate (in special in zilele de Craciun si Paste), te recompensa pentru rezultatele bune la munca, oferea alocatii copiilor si mamelor acestora. Omul, ca individ, nu trebuia decat sa se supuna sistemului si toate mergeau bine.

Dar…

Nu aveai voie sa calatoresti in straianatate, nu aveai voie sa studiezi in strainatate si daca cumva te numarai printre putinii norocosi care totusi plecau, trebuia sa promiti ca nu vei divulga cele ce se intampla in tara. Nu aveai voie sa asculti Europa Libera. Gemina Nagat – seful directiei de investigatii din cadrul CNSAS spune ca erau urmariti de securitate pana si ascultatorii de muzica diferita de cea pe care regimul o promova. Si sa continui. Nu aveai voie sa scrii ceea ce vrei. Liviu Tofan scrie in cartea sa cum Ceausescu ordona uciderea a doi scriitori romani in Franta tocmai pentru ca l-au pus intr-o lumina nu tocmai bun a pe dictator. Nu aveai voia sa nu fii de accord cu politicile regimului. Nu aveai voie sa faci avort. Multe femei au murit provocandu-si singure avortul. Si vice-versa, daca depaseai 27 de ani, barbat sau fmeie, si nu aveai copii, plateau o taxa catre stat. Tinerii care proveneau din familii de aristocrati sau fosti suporteri ai regimului politic precedent nu puteau sa-si continue studiile universitare. Nu puteai studia doua facultati o data. Era practice imposibil. Cine ra prins, facea inchisoare. Foarte putini reuseau, de exemplu agentul serviciului de spoinaj roman -  Matei Pavel Haiducu - care  a studiat si ingineria la Universitatea Politehnica, sub o alta identitate.

Comunismul sustinea dependenta de partid. Daca erai devotat partidului, totul se  rezolva in favoarea ta. Astfel, primeai casa, loc de munca prin repartitie, vacante pe litoralul romanesc, etc. In general erau promovate cazurile de tineri din familii de muncitori sau agricultori clase sociale de mijloc, usor de manipulat. De fapt, aceasta era si clasa cea mai numeroasa. Nun e miram de ce astazi, trei din cinci romani nu stiu mare lucru despre crimele si torturile din vremea comunismului si chiar mai mult, gasesc regimul unul benefic societatii si “mai bun” decat vremurile actuale.  Personalitatea omului este diferita. Nu toata lumea are character independent si curaj sa-si ia in maini propiria viata. Pentru multi dintre noi, mai usor este sa fim obedienti si sa asteptam ce ni se ofera de-a gata. Astazi un student absolvent trimite sute de CV-uri la companii,  merge la zeci de interviuri si sustine un numar de cateva concursuri pana sa aiba norocul de a obtine o pozitie in campul muncii. In vremea comunismului, cei mai multi primeau loc de munca prin repartee. Fiecare student stia ca dupa studii va lucra undeva. Astazi nu ai nicio garantie. De asemenea, cei care au studiat in timpul regimului communist spun ca scoala era ceva serios si astazi studentii nu invata nici pe jumatate cat se invata atunci. Este4 vorba de fapt despre o invatare obligatorie, data. Astazi se pune accent mai mult pe autodidactism si selectie a informatiei. Studentul poate sa-si faca singur palmaresul academic. Dar mentalitatea ca “depindem” de stat si ca “el” ne calauzeste orice act intreprins persista. Mama mea la un moment dat mi-a spus: “vezi, cei de la Universitatea din Birmingham te-au trimis sa faci stagiu la Comisia Europeana, la noi nu te  mai trimite nimeni…”. Adevarul este ca nu ma trimisese cineva sa fac stagiu la CE, aplicasem singura, sustinusem un concurs, etc. Astazi nu trebuie sa te trimita nimeni nicaieri, ai libertatea sa-ti faci singur viata, fie ca este cu mult mai greu poate. Nu toata lumea are nevoie de libertate. Este si acesta un adevar. Sunt oameni carora le este mai bine sa li se spuna ce sa trebuie sa faca. Colegul meu de la Scoala de vara Ramnicu Sarat, Daniel, doctorand la University of Warwick, spune ca lui i-ar conveni mai mult sa ii stabilieasca cineva ce are de facut. Ca asa este temperamental sau. Si eu l-am inteles perfect cand mi-a zis.

 

Si sa revin la Comunism. Nu doar intelectualii si aristocratii au avut de suferit. Tranii si-au pierdut singura  lor avutie: pamantul si animalele. Azi il inteleg pe tata cand mi-a spus o data , in copilarie, ca nimic nu este al meu. In Comunism nu aveai nimic. In inchisori au stat si taranii care nu au vrut sa-si dea pamanturile. In inchisoarile comuniste au murit femei si barbati nevinovati. S-a dorit o stirbire a intelectualitatii. Poate si fiindca Stalin a fost respins de la Universitate. E doar o parere. Nu stim adevarul. Dar frustrarile intelectuale si invidia pentru cei mai buni inca persista. De multe ori am auzit ca “ nu am incredere in cei care au <prea multe studii>”. Adica de ce nu ai avea incredere? Te roade invidia, te doboara frustrarea ca altii pot?  Si tu, om cu “prea multe studii”, sa tii oare secret ca ai studiat mai mut decat altii? A ajuns o rusine sa spui ca ai invatat toata viata? Asa era si in timpul Comunismului, asa este si acum. Nicio diferenta. O lume predominant mediocra, frustrata, egoista si cu multe neajunsuri.

Cati dintre noi nu ne dam cu parerea de parca am si sti despre ce este vorba? Este atat de usor sa critici si sa-ti spui opiniile….de parca cineva chiar ti le-a cerut.

 

O sa inchei textul meu cu ceea ce stim ca se petrecea in inchisorile comuniste. Fiindca lumea trebuie sa stie.  Fiindca lumea nu trebuie sa lase sa se mai repete ce s-a intamplat acolo.  Trebuie sa stim. Oricat de ingrozitoare au fost acele momente.

 

La Pitesti erau adusi studentii. Cei mai buni studenti ai vremii. Unii studiau ilegal la doua facultati in acelasi timp. Multi nu aveau sentinta (din lipsa de probe) si erau inchisi “administrativ”.  La Pitesti se incerca acea dezumanizare numita “reeducare”. Occidentul nu a auzit de ceva mai crunt petrecut in vremea comunismului.

Asadar, tinerii erau inchisi intr-o celula unde se aflau deja alti studenti. Se imprieteneau, isi povesteau motivele pentru care fusesera retinuti, etc. Apoi, noii veniti erau pusi sa declare “tot” , adica ceeace inca nu declarasera. Daca intamplator uitau sa spuna ceva ce spusesera colegilor din celula, erau aspru batuti. Dup ace dadeau declaratiile, erau pusi din nou in celula cu vechii studenti aflati in detenta. La un semn dat de catre unul dintre “sefii” studentilor vechi, noii veniti erau loviti cu bate de chiar cei cu care se imprietennisera cand au fost adusi in celula.  Si dezumanizarea continua. Studentii religiosi erau pusi sa-si faca semnul crucii cu falusuri construite din sapun sau paine. Tinerii care aveau adanci credinte in familie, erau pusi sa declare ca au avut relatii sexuale cu mamele lor sau surorile lor; ori sa spuna ca tatal lor a avut relatii extraconjugale, etc. Unii scriau ca sa scape de tortura, altii refuzau si erau crancen batuti. De multe ori erau siliti sa-si beau urina si sa-si manance excrementele (separate, inainte de masa, sau amestecate in ciorba).  Majoritatea erau pusi sa inghita mancarea in bucati mari, fara sa o mestece, sau sa mestece mancare foarte fierbinte. Un student a fost pus sa stea zile in sir intr-un picior. A incercat sa se sinucida arancandu-se in ceaunul cu ciorba firbinte, dar a fost scos. Sistemul mediacal era practic inexistent, asa ca tanarul a rabdat durerea arsurilor fara prea mult tratament.  Si toate aceste torturi erau infaptuite de studentii din celula. Erau practice obligate sa-si loveasca si tortureze colegii, altfel primeau ei insisi lovituri. Mai multe detalii gasiti pe www.fenomenulpitesti.ro