Ramnicu Sarat
Paseam pentru prima data in oras.
Sa nu fi fost Universitatea de Vara, probabil nu as fi pus Ramnicu Sarat pe
lista de vizite prea curad. Trenul opreste si vad o gara mica, goala.
In drumul spre Pensiunea Ovidiu –
locul unde am fost cazati - privesc
strazile cenusii, cu gropi, si casele frumos varuite, unele in culori vii (portocaliu, verde deschis,
etc.). Orasul este plin de case, una langa alta. Pana si primaria arata tot ca o casa – un pic mai mare ce-i drept.
In centru rasar strazile cu blocuri gri,
saracacioase, neingrijite, construite in vremurile comunismului.
In ramnicu Sarat exista o
inchisoare construita pe vremea Regelui Carol I al Romaniei. Era o inchisoare
destinata pastrarii detinutilor nu mai mult de doi ani. Celulele sunt mici abia
daca incape un pat pe lungime, iar pe latime nu depaseste un metru si ceva. Nu
exista incalzire pe timp de iarna, nu exista alimentare cu apa.
Aici au fost inchisi detinutii
politici din timpul Comunismului.
Inchisoarea de la Ramnicu Sarat
este cunoscuta si sub numele de “Inchisoarea tacerii” deoarece aici detinutii
politici nu aveau voie sa vorbeasca si de asemenea le era interzis sa li se
vorbeasca. In celula mica, era inchisa cate o persoana. Trezit la 5, obligat sa
seada 17 ore in aceeasi pozitie, cu o alimentatie zilnica sub 500 de calorii si
o portie de bataie dupa micul dejun, omul incarcerat isi ducea drumul spre
dezumanizare. Corneliu Coposu, dupa 17 ani de detentie, a uitat sa vorbeasca.
Mama acestuia marturiseste cum fiul ei vazand o femeie pe strada si aratand cu
degetul spre ea, nu mai stia sa spuna cuvantul “femeie”.
Cine erau acesti detinuti
politici? De ce anume se faceau vinovati
?
In perioada comunista inchisorile
erau pline de intelectuali, oameni eruditi, scoliti, personae cu inalta
capabilitate intelectuala, elita Romaniei. Membrii fostului regim sau omeni care nu simpatizau
cu actuala forma politica. Nevinovati.
Si cine erau gardienii si sefii
inchisorilor?
Persoane fara cultura si
educatie, care abia daca depaseau trei, patru clase primare (cu foarte putine
exceptii). Oameni usor de manipulat. Oamni carora li se dadeau functii mari si
salarii atragatoare. Si totusi..oameni care torturau oameni.
Conform Institutului de Investigare
a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc, mai bine de 80% dintre
romani considera Comunismul un regim bun. Comunismul le oferea o locuinta, un
loc de munca un rost bine definit. Conform teoriei, era sufficient sa fii
destept si credincios partidului ca sa ajungi foarte” sus”. Partidul avea grija
de toate. Te trimitea la cursuri de
specialitate (in special in zilele de Craciun si Paste), te recompensa pentru
rezultatele bune la munca, oferea alocatii copiilor si mamelor acestora. Omul,
ca individ, nu trebuia decat sa se supuna sistemului si toate mergeau bine.
Dar…
Nu aveai voie sa calatoresti in
straianatate, nu aveai voie sa studiezi in strainatate si daca cumva te numarai
printre putinii norocosi care totusi plecau, trebuia sa promiti ca nu vei
divulga cele ce se intampla in tara. Nu aveai
voie sa asculti Europa Libera. Gemina Nagat – seful directiei de investigatii
din cadrul CNSAS spune ca erau urmariti de securitate pana si ascultatorii de
muzica diferita de cea pe care regimul o promova. Si sa continui. Nu aveai voie
sa scrii ceea ce vrei. Liviu Tofan scrie in cartea sa cum Ceausescu ordona
uciderea a doi scriitori romani in Franta tocmai pentru ca l-au pus intr-o
lumina nu tocmai bun a pe dictator. Nu aveai voia sa nu fii de accord cu
politicile regimului. Nu aveai voie sa faci avort. Multe femei au murit
provocandu-si singure avortul. Si vice-versa, daca depaseai 27 de ani, barbat
sau fmeie, si nu aveai copii, plateau o taxa catre stat. Tinerii care proveneau
din familii de aristocrati sau fosti suporteri ai regimului politic precedent
nu puteau sa-si continue studiile universitare. Nu puteai studia doua facultati
o data. Era practice imposibil. Cine ra prins, facea inchisoare. Foarte putini
reuseau, de exemplu agentul serviciului de spoinaj roman - Matei Pavel Haiducu - care a studiat si ingineria la Universitatea
Politehnica, sub o alta identitate.
Comunismul sustinea dependenta de
partid. Daca erai devotat partidului, totul se rezolva in favoarea ta. Astfel, primeai casa,
loc de munca prin repartitie, vacante pe litoralul romanesc, etc. In general erau
promovate cazurile de tineri din familii de muncitori sau agricultori clase
sociale de mijloc, usor de manipulat. De fapt, aceasta era si clasa cea mai
numeroasa. Nun e miram de ce astazi, trei din cinci romani nu stiu mare lucru
despre crimele si torturile din vremea comunismului si chiar mai mult, gasesc
regimul unul benefic societatii si “mai bun” decat vremurile actuale. Personalitatea omului este diferita. Nu toata
lumea are character independent si curaj sa-si ia in maini propiria viata.
Pentru multi dintre noi, mai usor este sa fim obedienti si sa asteptam ce ni se
ofera de-a gata. Astazi un student absolvent trimite sute de CV-uri la
companii, merge la zeci de interviuri si
sustine un numar de cateva concursuri pana sa aiba norocul de a obtine o
pozitie in campul muncii. In vremea comunismului, cei mai multi primeau loc de munca
prin repartee. Fiecare student stia ca dupa studii va lucra undeva. Astazi nu
ai nicio garantie. De asemenea, cei care au studiat in timpul regimului communist
spun ca scoala era ceva serios si astazi studentii nu invata nici pe jumatate
cat se invata atunci. Este4 vorba de fapt despre o invatare obligatorie, data.
Astazi se pune accent mai mult pe autodidactism si selectie a informatiei. Studentul
poate sa-si faca singur palmaresul academic. Dar mentalitatea ca “depindem” de
stat si ca “el” ne calauzeste orice act intreprins persista. Mama mea la un
moment dat mi-a spus: “vezi, cei de la Universitatea din Birmingham te-au trimis sa faci stagiu la
Comisia Europeana, la noi nu te mai
trimite nimeni…”. Adevarul este ca nu ma trimisese cineva sa fac stagiu la CE,
aplicasem singura, sustinusem un concurs, etc. Astazi nu trebuie sa te trimita
nimeni nicaieri, ai libertatea sa-ti faci singur viata, fie ca este cu mult mai
greu poate. Nu toata lumea are nevoie de libertate. Este si acesta un adevar.
Sunt oameni carora le este mai bine sa li se spuna ce sa trebuie sa faca.
Colegul meu de la Scoala de vara Ramnicu Sarat, Daniel, doctorand la University of Warwick, spune ca lui i-ar conveni mai
mult sa ii stabilieasca cineva ce are de facut. Ca asa este temperamental sau.
Si eu l-am inteles perfect cand mi-a zis.
Si sa revin la Comunism. Nu doar
intelectualii si aristocratii au avut de suferit. Tranii si-au pierdut singura
lor avutie: pamantul si animalele. Azi il
inteleg pe tata cand mi-a spus o data , in copilarie, ca nimic nu este al meu.
In Comunism nu aveai nimic. In inchisori au stat si taranii care nu au vrut
sa-si dea pamanturile. In inchisoarile comuniste au murit femei si barbati
nevinovati. S-a dorit o stirbire a intelectualitatii. Poate si fiindca Stalin a
fost respins de la Universitate. E doar o parere. Nu stim adevarul. Dar
frustrarile intelectuale si invidia pentru cei mai buni inca persista. De multe
ori am auzit ca “ nu am incredere in cei care au <prea multe studii>”.
Adica de ce nu ai avea incredere? Te roade invidia, te doboara frustrarea ca
altii pot?
Si tu, om cu “prea multe
studii”, sa tii oare secret ca ai studiat mai mut decat altii? A ajuns o rusine
sa spui ca ai invatat toata viata? Asa era si in timpul Comunismului, asa este
si acum. Nicio diferenta. O lume predominant mediocra, frustrata, egoista si cu
multe neajunsuri.
Cati dintre noi nu ne dam cu
parerea de parca am si sti despre ce este vorba? Este atat de usor sa critici si
sa-ti spui opiniile….de parca cineva chiar ti le-a cerut.
O sa inchei textul meu cu ceea ce
stim ca se petrecea in inchisorile comuniste. Fiindca lumea trebuie sa stie. Fiindca lumea nu trebuie sa lase sa se mai
repete ce s-a intamplat acolo. Trebuie
sa stim. Oricat de ingrozitoare au fost acele momente.
La Pitesti erau adusi studentii. Cei mai buni
studenti ai vremii. Unii studiau ilegal la doua facultati in acelasi timp. Multi
nu aveau sentinta (din lipsa de probe) si erau inchisi “administrativ”. La Pitesti
se incerca acea dezumanizare numita “reeducare”. Occidentul nu a auzit de ceva
mai crunt petrecut in vremea comunismului.
Asadar, tinerii erau inchisi
intr-o celula unde se aflau deja alti studenti. Se imprieteneau, isi povesteau
motivele pentru care fusesera retinuti, etc. Apoi, noii veniti erau pusi sa
declare “tot” , adica ceeace inca nu declarasera. Daca intamplator uitau sa
spuna ceva ce spusesera colegilor din celula, erau aspru batuti. Dup ace dadeau
declaratiile, erau pusi din nou in celula cu vechii studenti aflati in detenta.
La un semn dat de catre unul dintre “sefii” studentilor vechi, noii veniti erau
loviti cu bate de chiar cei cu care se imprietennisera cand au fost adusi in
celula.
Si dezumanizarea continua.
Studentii religiosi erau pusi sa-si faca semnul crucii cu falusuri construite
din sapun sau paine. Tinerii care aveau adanci credinte in familie, erau pusi
sa declare ca au avut relatii sexuale cu mamele lor sau surorile lor; ori sa
spuna ca tatal lor a avut relatii extraconjugale, etc. Unii scriau ca sa scape
de tortura, altii refuzau si erau crancen batuti. De multe ori erau siliti
sa-si beau urina si sa-si manance excrementele (separate, inainte de masa, sau
amestecate in ciorba).
Majoritatea erau
pusi sa inghita mancarea in bucati mari, fara sa o mestece, sau sa mestece
mancare foarte fierbinte. Un student a fost pus sa stea zile in sir intr-un
picior. A incercat sa se sinucida arancandu-se in ceaunul cu ciorba firbinte,
dar a fost scos. Sistemul mediacal era practic inexistent, asa ca tanarul a
rabdat durerea arsurilor fara prea mult tratament.
Si toate aceste torturi erau infaptuite de studentii
din celula. Erau practice obligate sa-si loveasca si tortureze colegii, altfel
primeau ei insisi lovituri. Mai multe detalii gasiti pe
www.fenomenulpitesti.ro
